Forum Meteorologie.ro
https://forum.meteorologie.ro/

Starea vremii in Mosna, Iasi
http://forum.meteorologie.ro/raport-starea-vremii/starea-vremii-mosna-iasi-t1733-375.html
Pagina 26 din 32

Autor:  Neaceasca85 [ Lun Dec 24, 2018 2:06 am ]
Subiectul mesajului: 

Daca ramai la Mosna de Craciun, poate ca e mai bine decat un Craciun fara curent din cauza viscolului. :mrgreen:

Autor:  redeme [ Lun Dec 24, 2018 7:40 pm ]
Subiectul mesajului:  Re: Starea vremii in Mosna, Iasi

Sper că nu. În ianuarie 2017 nu au fost probleme, deși au fost 3 zile de viscol și troiene de peste 1,5 m. În aprilie 2017 s-a întrerupt curentul câteva ore exact pe final, când aproape se oprise ninsoarea. Pe aici au mai schimbat rețeaua în ultimii ani și întreruperile sunt mult mai rare decât în trecut, prin unele cartiere din Iași însă cred că au rămas aceleași cabluri din anii '80.

--
Nu o fi chiar ca în Ucraina, dar tot e bine. Ninge de la ora 14. :)

Pe aici transformarea s-a făcut foarte rapid, cam în 10-15 minute, și a început să se depună încă din stadiul de lapoviță, chiar și pe aleile de ciment. Plafonul noros e coborât, am stat toată ziua în ceață.

Pentru că a rămas destul de multă zăpadă (mulțumită episoadelor de freezing rain), nu e nevoie de prea multă ninsoare ca peisajul să arate din nou frumos. Sunt cam 21-23 cm pe sol, din care 3-4 de azi. Până acum a nins mai liniștit, dar de acum începe să se intensifice vântul.

Imagine

Autor:  hunterxd [ Lun Dec 24, 2018 8:33 pm ]
Subiectul mesajului:  Re: Starea vremii in Mosna, Iasi

Wow. La voi ninge bine. Anul asta, Craciunul ma prinde in Suceava, unde a plouat toata ziua. De vreo ora s-a starnit un vant teribil. Vad ca la aeroport raporteaza rafala de 70km/h.

Autor:  redeme [ Mar Dec 25, 2018 12:40 am ]
Subiectul mesajului:  Re: Starea vremii in Mosna, Iasi

In seara asta am avut viscol in toata regula, cu rafale de 70-80 km/h. S-au rupt si crengi de la vant. Cad releele astea unul dupa altul si sunt fluctuatii de tensiune. E cel mai tare Ajun din ultimii 10 ani.

Autor:  redeme [ Mar Dec 25, 2018 1:59 am ]
Subiectul mesajului:  Re: Starea vremii in Mosna, Iasi

Vântul bate puternic în continuare. Orange e mort (niciun serviciu), Vodafone are semnal foarte foarte slab. Din când în când se întrerupe și curentul pentru câteva secunde.

Abia am reușit să pun un filmuleț, de pe la începutul viscolului.

https://youtu.be/BPy4i__6fws

Autor:  Andrei87 [ Mar Dec 25, 2018 12:08 pm ]
Subiectul mesajului:  Re: Starea vremii in Mosna, Iasi

Oho, viscol serios acolo. Zapada noua mai putina, dar oricum e frumos tare.

Autor:  doodoo [ Mar Dec 25, 2018 3:00 pm ]
Subiectul mesajului:  Re: Starea vremii in Mosna, Iasi

Frumos cu lumina LED. :)

Autor:  redeme [ Mar Dec 25, 2018 6:22 pm ]
Subiectul mesajului:  Re: Starea vremii in Mosna, Iasi

Totul a revenit la normal. Nu știu de telefonia fixă, dar oricum „infrastructura” Telekom e sub orice critică.

Nu a nins foarte mult ieri (cam 8-9 cm la mine), dar vântul a făcut diferența. Nu a mai rămas zăpadă pe copaci și arbuști decât în locurile adăpostite.

Astăzi au fost și intervale cu soare, dar și câteva pusee de ninsoare slabă.

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Autor:  mircead [ Mar Dec 25, 2018 6:31 pm ]
Subiectul mesajului:  Re: Starea vremii in Mosna, Iasi

Asa da Craciun..

Autor:  redeme [ Sâm Ian 12, 2019 9:23 pm ]
Subiectul mesajului:  Re: Starea vremii in Mosna, Iasi

Am fost azi până la Moșna, că s-a deschis drumul, dar nu prea am putut face măsurători concludente în curte. A viscolit tare, sunt câteva zone în care a spulberat până la stratul de gheață (cea a mai rămas din zăpada din noiembrie, în mare parte), dar și troiene de peste 1 m. În alte locuri, vântul a „uniformizat” zăpada, mascând microrelieful și nu numai (intrarea la beci a fost acoperită complet!). În medie, vreo 60 cm.

Din ce am auzit, lunea trecută a nins foarte puțin, cea mai mare parte a zăpezii s-a depus din acest ciclon. Nu mă miră prea mult, pe circulația de la începutul săptămânii de multe ori precipitațiile importante se opresc în dealurile de la V/NV, mai ales în dealul Soci. Pe acolo, mai ales pe versantul nordic, e posibil să fie cam cel mai mare strat din Coasta Iașilor, dacă ținem cont de diferența de altitudine (~230 m vs. ~400-415 m). Am vrut să merg spre pădure, dar la cât de greu înaintam prin câmp cred că făceam câteva ore doar la dus. Cu rachete ar fi fost altă treabă...


Pe lângă casă era un troian de aproape 1,5 m. :) Cred că a avut și mai mult, dar i s-a „răsucit” vârful...

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Autor:  Andrei87 [ Dum Ian 13, 2019 2:30 am ]
Subiectul mesajului:  Re: Starea vremii in Mosna, Iasi

Frumos de tot.

Autor:  redeme [ Dum Mar 10, 2019 11:58 pm ]
Subiectul mesajului:  Re: Starea vremii in Mosna, Iasi

Vineri a fost cea mai caldă zi de până acum, cu o maximă de 21,4°C.

Ghioceii și viorelele sunt în plină floare. Ce e cam îngrijorător e că au început să se umfle mugurii la liliac, iar unii pomi dau și ei semne că se pregătesc să intre în vegetație. Sper totuși că nu vor mai fi decât înghețuri slabe.

Imagine

Imagine

Autor:  redeme [ Mar Apr 30, 2019 5:19 pm ]
Subiectul mesajului:  Re: Starea vremii in Mosna, Iasi

Deși a fost o iarnă foarte bună, se pare că precipitațiile căzute nu au reușit decât să amelioreze deficitul din sol instalat toamna trecută.

Un mic lac natural format într-o microdepresiune pe la 300 m are un nivel foarte coborât pentru această perioadă a anului, iar alte bălți și iazuri stau cel puțin la fel de prost.

Imagine


Nu știu cum în multe zone precipitațiile sunt în creștere, pentru că momentan aici tendința pare mai degrabă opusă în sezonul cald și mai ales vara. Acest deceniu e un dezastru în privința verilor, marea majoritate a acestora fiind secetoase și foarte secetoase, sau având cel puțin o lună extrem de secetoasă. :| Dacă nu am fi precipitații în general consistente în majoritatea sezoanelor reci (ceea ce e normal pentru Coasta Iașilor), probabil că am fi fost cam în aceeași situație ca Darabaniul, care de 9 ani de zile nici măcar nu și-a mai atins media...

Autor:  redeme [ Mie Mai 01, 2019 12:02 pm ]
Subiectul mesajului:  Re: Starea vremii in Mosna, Iasi

Destul de multe tunete ieri, dar un fiasco total la precipitatii... :| Sper ca urmatorul ciclon sa nu fie tot prea vestic.

Autor:  redeme [ Sâm Iun 01, 2019 1:35 pm ]
Subiectul mesajului:  Re: Starea vremii in Mosna, Iasi

Incredibil... O noua ocolire, dupa ce a tinut-o asa toata luna mai, de nici nu s-a atins media la precipitatii... Aceeasi mizerie ca anul trecut. Din 2016 incoace nu a mai fost nicio furtuna cu peste 35 mm. Deja e de prost gust ce se intampla.

Sper sa nu-l mai vad pe Dan sau pe alt sudist plangandu-se ca nu au nu stiu ce MCS-uri. Chiar nu e cazul sa fie nemultumiti.

Pagina 26 din 32 Ora este UTC + 2 [ DST ]
Powered by phpBB® Forum Software © phpBB Group
http://www.phpbb.com/