|
Caracterizare climatologică mai 2021 – precipitații atmosferice Cantitatea totală de precipitații din luna mai 2021 a avut valori ridicate, peste 50 mm, în Transilvania, Maramureș, Crișana, Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei și a Banatului, precum și pe areale extinse din Moldova și Dobrogea. Cantități de precipitații sub 50 mm au fost înregistrate în centrul, estul și sud-vestul Moldovei, în vestul Banatului, nord-estul și sud-estul Dobrogei, Delta Dunării și izolat, în sudul Olteniei și estul extrem al Munteniei. Cea mai mare valoare a cantității totale de precipitații din luna mai 2021 a fost de 392,4 mm, înregistrată la stația meteorologică Stâna de Vale. Abaterea cantității de precipitații a fost pozitivă în cea mai mare parte a țării. Cea mai mare valoare a abaterii pozitive a fost 158,0%, la stația meteorologică Stâna de Vale. Regimul pluviometric a fost deficitar pe areale extinse din Moldova, local, în Muntenia și Delta Dunării și izolat, în Banat și Oltenia. Regimul pluviometric a fost foarte deficitar izolat, în Moldova și în Carpații Orientali. Acesta a fost excedentar pe areale extinse din Maramureș, Transilvania, Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia și în zona montană și local, în nord-estul Moldovei, nordul, vestul și centrul Dobrogei. Regimul pluviometric a fost foarte excedentar și extrem de excedentar doar la unele stații meteorologice din zona montană și din Muntenia. În rest, regimul pluviometric s-a încadrat în limite normale. Cantitatea maximă absolută de precipitații a lunii mai a fost depășită la stația Stâna de Vale, unde s-a înregistrat o cantitate de precipitații de 392,4 mm față de cantitatea lunară maximă absolută de 362,5 mm. Cantitatea maximă absolută de precipitații căzută în 24 de ore a fost depășită la Stâna de Vale, unde s-a înregistrat o cantitate de precipitații de 181,6 mm față de cantitatea de precipitații căzută în 24 de ore maximă absolută de 79,8 mm.
Precizarea mea: Cele două recorduri (pe 24h climatologice și pe lună climatologică) sînt noi recorduri naționale pentru stații meteo: vechile recorduri Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii 367,6 mm Vf. Omu mai 1941 Cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore 146,7 mm Sinaia Oraş 24 mai 1993
_________________ Jucatorii de tenis se impart in doua categorii, PETE SAMPRAS si restul.
|