Forum Meteorologie.ro
http://forum.meteorologie.ro/

Starea vremii in Suceava
https://forum.meteorologie.ro/raport-starea-vremii/starea-vremii-suceava-t1799.html
Pagina 1 din 10

Autor:  redeme [ Lun Ian 26, 2015 11:53 pm ]
Subiectul mesajului:  Starea vremii in Suceava

După o lună, vin și eu cu pozele făcute de Crăciun la Rarău. :) Din păcate, timpul araeori ne ajunge așa cum ne-am dori...

În primul rând, câteva cuvinte de introducere. Masivul Rarău, printre cele mai pitorești din țară, este situat în grupa nordică a Carpaților Orientali, delimitat la nord și nord-est de depresiunea Câmpulung Moldovenesc și Obcinele Bucovinei, la sud de Munții Stânișoarei și la vest și sud-vest de Munții Bistriței Mijlocii.

Denumirea lor este legată de numele domnitorului moldovean Petru Rareș, fiul lui Ștefan cel Mare, numindu-se înainte Munții Todirescu. Pe lângă multiplele legende care circulă, putem spune că doamna Elena-Ecaterina Brancovici s-a refugiat o perioadă în acești munți. Cei doi se află înmormântați la Mănăstirea Probota, ctitorie a domnitorului.

Situat la est față de axul Carpaților Orientali, clima prezintă o serie de influențe continentale, reflectată în amplitudinea medie de 19,5°C la stația meteorologică Rarău. Temperatura medie anuală oscilează în jurul valorii de 2°C, iar cantitatea media anuală de precipitații este de 910 mm, o cantitate mult mai ridicată decât cea de pe vf. Toaca din Masivul Ceahlău.

Clima se reflectă și în structură vegetației, alcătuită din păduri de conifere (molid, brad, pin, tisă), în amestec pe culmile mai scunde dinspre bazinul Moldovei cu fag, mesteacăn și paltin. În cadrul acestei păduri de amestec s-a delimitat încă din 1905 prima rezervație forestieră din țară, Codrul secular Slătioara. În masiv se mai întâlnesc, de asemenea, și o serie de plante rare precum papucul doamnei, tulichină, vulturică, foaie grasă și floare-de-colț.

Am avut parte de un Crăciun frumos, iar ce se vede în poze nu e departe de idealul meu de „iarnă la munte”. :)

Drumul recent modernizat dinspre Pojorâta. Din păcate, la noi în țară nu se poate să faci un drum bun fără să apară automat și cocălari, pițipoance și alte specimene, în cizme de oraș sau teniși, la pachet cu gălăgie, manele și fițe. :evil: Din fericire, iarna sunt destul de puțini.

Imagine


Și drumul spre Chiril e romantic și bine întreținut. Împreună, cele două străbat masivul și formează așa-numitul Transrarău.

Imagine


Drumul „clasic” între Câmpulung Moldovenesc și Rarău e închis oficial circulației publice de la Poiana Sihăstriei în sus, dar tot mai vezi câteva off-roadere pe el.

Imagine


Am prins și ninsori puternice. :)

Imagine


Imagine


Imagine


Antenele de pe Popii Rarăului noaptea. Din păcate, nu am avut trepiedul la mine. :(
Imagine


Pietrele Doamnei, stâncile impunătoare care fac o veritabilă citadelă montană.

Imagine

Imagine

Autor:  redeme [ Lun Ian 26, 2015 11:54 pm ]
Subiectul mesajului:  Re: Starea vremii in Suceava

Iarnă.

Imagine


Hăul care ți se deschide sub picioare...

Imagine


Imagine


Stâncile verticale, un peisaj deloc neobișnuit în acești munți.

Imagine


Aproape de Apus:
Imagine


Și un peisaj de dimineață:
Imagine

Imagine


Ceață pe valea Bistriței. Masivul Pietrosul Bistriței și Barnar.

Imagine


Pietrosul Bistriței. Pe cele mai inaccesibile stânci ale acestui masiv se găsește o floare extrem de rară, specia endemică Andryala Levimentosa.

Imagine


Masivul Giumalău

Imagine


Depresiunea Dornelor, străjuită de crestele înzăpezite ale Munților Călimani.

Imagine


Masivul Ceahlău la răsărit (stânga):

Imagine


Coborând Rarăul...

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine


Nu am mai putut rezista și week-end-ul ăsta am fost la Vatra Dornei. O să revin cu câteva poze în 2-3 zile.

Autor:  supercell [ Mar Ian 27, 2015 12:03 am ]
Subiectul mesajului:  Re: Starea vremii in Suceava

O zona foarte frumoasa.Pacat insa ca climatul racoros nu permite o adevarata diversificare a peisajului, acolo e un monopol al coniferelor, un fel de taiga :) Cu atata incalzire globala si tot nu a reusit sa se instaleze pe suprafete mari fagul, atat de dramatic au urcat temperaturile(a se citi ironia) :wink:

Autor:  hunterxd [ Mar Ian 27, 2015 12:19 am ]
Subiectul mesajului:  Re: Starea vremii in Suceava

Unele poze sunt de exceptie :mrgreen:

Autor:  doodoo [ Mar Ian 27, 2015 7:54 am ]
Subiectul mesajului:  Re: Starea vremii in Suceava

supercell, degeaba esti ironic !!!
o asemenea schimbare climatica nu se resimte vizual in vegetatie atat de rapid...20 de ani e infim, mai vorbim peste 100 de ani !!!

Autor:  vimp [ Mar Ian 27, 2015 9:34 am ]
Subiectul mesajului:  Re: Starea vremii in Suceava

Un deliciu pozele :)

Autor:  supercell [ Mar Ian 27, 2015 11:18 am ]
Subiectul mesajului:  Re: Starea vremii in Suceava

doodoo scrie:
supercell, degeaba esti ironic !!!
o asemenea schimbare climatica nu se resimte vizual in vegetatie atat de rapid...20 de ani e infim, mai vorbim peste 100 de ani !!!


Daca iei punct de plecare anul 1990 deja sunt chiar 25.Schimbarea s-ar produce doar daca temperaturile ar continua sa urce, ori asta nu se stie daca se va intampla sau nu.Perioada asta de 100 de ani e mult prea lunga pentru vietile noastre scurte :)

Autor:  Neaceasca85 [ Mar Ian 27, 2015 12:26 pm ]
Subiectul mesajului: 

Pentru vietile noastre din ce in ce mai scurte. :!:

Autor:  catalin [ Mie Ian 28, 2015 5:01 pm ]
Subiectul mesajului:  Re: Starea vremii in Suceava

Exceptionale fotografiile! :)
Multumim!

Autor:  redeme [ Mie Ian 28, 2015 7:45 pm ]
Subiectul mesajului:  Re: Starea vremii in Suceava

Mulțumesc, băieți! :)

supercell scrie:
Cu atata incalzire globala si tot nu a reusit sa se instaleze pe suprafete mari fagul, atat de dramatic au urcat temperaturile

Ironic e că Bucovina (Buchenland) înseamnă „Țara Fagilor”. Bineînțeles, înainte de anexarea de către Imperiul Habsburgic în 1774, regiunea nu era denumită așa, ci erau folosite denumiri românești (Țara de Sus, Arboroasa), iar termenul de bucovină era folosit doar în sensul propriu (făget, provenit din slavona veche, de la buk, bukve - fag, de aici și toponime destul de întâlnite prin Moldova, ca Bucov, Bucovăț, etc.)

Marele singur stăpânitor, din mila lui Dumnezeu Domn, Io Roman voievod stăpânitor al Țării Moldovei, de la munte până la mare. Am dat cu fiii mei, Alexandru și Bogdan, slugii noastre, Ionas Viteazul, pentru credincioasa slujbă, trei sate pe Siret, uricul lui cu tot venitul în veac, și copiilor lui și nepoților lui și strănepoților lui cu tot dreptul. Numele satelor Ciordăceuți și Vladimirăuți și Bucurăuți. Iar hotarul lor: din jos de la Maresăuți, valul care este deacurmezisul câmpului până la Siret, apoi cealaltă parte a Siretului, la capătul de jos al poienii, o movilă și de acolo drept peste luncă la fântână o movilă și, de acolo, drept la bucovină, o movilă și, de acolo, pe margina bucovinei în sus, până la hotarul Serbescului la teiu, o movilă, de acolo către topliță, aici o movilă, și, de acolo, către Siret, movilă de mijloc și, de acolo, peste Siret, în sus, până la bucovina cea mare, pe unde iese drumul de la Dobrinăuți, la capătul câmpului și, de acolo, pe marginea bucovinei, pe deal, la vale, până la văl. Acesta îi este tot hotarul locului.
Iar la această credință
(certificare) a mea și credința fiilor mei, credința jupânului Iuga, credința jupânului Stetco cu frații lui, credința Brațului Netedul, credința lui Stanislav, credința panului Dragus Viteazul, credința lui Stavrici, credința panului Vlad, a panului Ghidea, a panului Grozea, credința panului Costea, credința lui Oris, credința tuturor boierilor moldoveni. Iar pentru tăria acestuia și pentru pomenire, am poruncit să se atârne pecetea noastră cea mare, că să nu fie clintit, acesta, niciodată în veac. S-a scris cartea în anul șase mii nouă sute deplin (adică 1392), luna martie în 30 zile, în cetatea noastră, a lui Roman voievod


Păduri de fag în amestec cu molid și alte conifere sunt mai ales prin estul Obcinelor Bucovinei și a Munților Stânișoarei. Iar dacă molidul coboară în unele văi chiar până pe la 550 m, și fagul coboară în Podișul Sucevei și Podișul Central Moldovenesc până pe la 300 m (păduri de amestec cu alte foioase, nu arbori izolați). :) Dar la deal și mai ales la câmpie, omul a intervenit în singurul mod în care știe să se manifeste: distrugând. :(

Un alt indicator al schimbărilor climatice ar fi urcarea limitei superioare a pădurilor (și a etajului subalpin - jnepenișurile). Ar trebui făcute niște studii comparative cu cele din trecut pentru a vedea dacă a apărut tendința asta, în special în cazul vegetației mici.

--
Iată și câteva poze din week-end-ul ăsta.

Țara Dornelor dimineața:

Imagine


Și pe la prânz:

Imagine

Imagine

Imagine


Masivul Giumalău, același din primele poze, dar de această dată versantul său vestic:

Imagine


Deși au trecut multe zile de la episoadele de ger de la începutul lunii și au fost destule zile cu temperaturi pozitive, Dorna e încă parțial înghețată.

Imagine

Autor:  supercell [ Mie Ian 28, 2015 8:18 pm ]
Subiectul mesajului:  Re: Starea vremii in Suceava

Observ multe defrisari in zona.

Autor:  redeme [ Mie Ian 28, 2015 10:31 pm ]
Subiectul mesajului:  Re: Starea vremii in Suceava

Mda, în parte e o moștenire de la austrieci. Nu că ai noștri ar fi fost mai grozavi... Molidișurile de aici, de foarte bună calitate la momentul exploatării, precum și accesul la un mijloc de transport minunat: Bistrița Aurie, au făcut să se aplice tăieri rase pe suprafețe mari în prima jumătate a sec. al XIX-lea. Doi autori descriau pădurile de molid de aici ca fiind alcătuite, în general, din arbori cu înălțimi de 40-50 m și diametre de 60-70 cm (la 1,30 m de sol), și cu vârste între 135 și 350 de ani. Un adevărat rai pentru exploatatori. În Codrul secular Slătioara, de care am amintit mai sus, se pot întâlni și astăzi molizi și brazi cu înălțimi de 50-55 m și diametre de peste 100 cm.

Fagul a intrat în exploatare mult mai târziu, de aceea și pădurile de amestec din Obcine au suferit mult mai puțin de pe urma defrișărilor.

Autor:  supercell [ Mie Ian 28, 2015 10:47 pm ]
Subiectul mesajului:  Re: Starea vremii in Suceava

Peste tot in tara rasinoasele au cel mai mult de suferit din cate am observat.Apropo de austrieci, firma austriaca Holzindustrie Schweighofer, cu sediul la Sebes este cea mai mare termita de la noi.Mai sunt si pe la Radauti, normal, aproape de rasinoasele judetului Suceava, judet ce avea cea mai mare suprafata impadurita din Romania.In mod sigur stii si tu despre ce e vorba.Mai e inca o firma, dar astia sunt cei mai mari in domeniu.Vai de padurile Romaniei...

Autor:  supercell [ Joi Ian 29, 2015 10:41 pm ]
Subiectul mesajului:  Re: Starea vremii in Suceava

redeme scrie:
Un alt indicator al schimbărilor climatice ar fi urcarea limitei superioare a pădurilor (și a etajului subalpin - jnepenișurile). Ar trebui făcute niște studii comparative cu cele din trecut pentru a vedea dacă a apărut tendința asta, în special în cazul vegetației mici. ]


Exact si asta e dupa parerea mea cel mai mare indicator.In zona mea totul e neschimbat in ceea ce priveste vegetatia, iar daca asa e la mine, cam asa ar trebui sa fie peste tot in tara :)

Autor:  doodoo [ Vin Ian 30, 2015 7:59 am ]
Subiectul mesajului:  Re: Starea vremii in Suceava

urcarea asta a vegetatiei nu se produce asa de rapid totusi...cert e ca si la munte s-a incalzit datorita Gw, poate mai putin accentuat...

Pagina 1 din 10 Ora este UTC + 2 [ DST ]
Powered by phpBB® Forum Software © phpBB Group
http://www.phpbb.com/