eugenraduoradea scrie:
Dacă în mai și iunie nu va ploua mai sănătos avem slabe șanse să trecem de 300 de mm tot anul, deocamdată avem undeva pe la 70-80 de mm, la voi vreo 90, în 3 luni jumate. De 600 sau 700 de mm anul ăsta, nici măcar în vis. Chiar atât de secetos să fie anul ăsta, să avem un an printre cele mai secetoase din istoria măsurătorilor ?
Fii mai serios! Nu mai exagera in halul asta. Ce 300 mm in 12 luni visezi?? Aia ar fi o catastrofa pluviometriva. Extrem de reduse sansele sa se realizeze asa ceva.
Toate statiile vor trece cu mult de borna de 300 pana pe 31 decembrie.
Majoritatea vor depasi lejer si bornele de 500 si 600 mm.
Anul trecut a fost si mai rau la Cluj Napoca in primele 5 luni. Abia a strans 137 mm intre 1 ianuarie si 31 mai 2018, adica o medie de doar 27 mm pe luna in primele 5 luni ale anului.
Si cu toate ca nici perioada 1 august - 30 noiembrie nu a fost asa ploioasa , tot a reusit sa stranga 618 mm pana la sfarsitul anului.
Iar mai si iunie sunt de obicei cele mai ploioase luni. Si chiar daca ar fi luna mai foarte secetoasa, ca acum un an, se poate in schimb sa toarne cu galeata in oricare alta luna din cele 12, cum a fost si vara trecuta intre 1 iunie si 15 iulie.