În week-end-ul 6-8 februarie am tras o fugă până la Moșna. Singurul lucru care mi s-a părut interesant e că troienele formate în urma viscolului de pe 29 decembrie (
unicul episod decent din iarna 2014-2015) încă nu s-au terminat de topit (și, la cât de solidă era zăpada, probabil va mai dura până pe la mijlocul lui martie să dispară complet). Mai mult, în pădure, la înălțimi mai mari, stratul părea a fi chiar continuu în unele zone, ceea ce nu m-ar mira. De atunci doar ninsori slabe, de 4-5 cm.
Iarna 2014-2015 se reduce astfel la acel unic episod, cu excepția zonei înalte a dealurilor, care s-a mai bucurat de strat consistent și în urma retrogradului de pe 20-21 noiembrie. Bineînțeles, nu e exclus ca primăvara să fie interesantă. Dar iarna ca atare cam asta a fost.
Ieșirea mea nu a fost însă fără rezultat. Multe lucruri pot dezamăgi și pot chiar lipsi cu totul la Moșna, fie că e vorba de ninsoare, de furtuni sau de alte fenomene, cu o singură excepție:
vântul. Uneori când revin aici, după perioade mai lungi prin Iași, uit să fiu atent și mă trezesc cu portiera zburată din mână (mi s-a întâmplat și de data asta, doar că nu eram cu mașina personală, ci cu microbuzul ai cărui șoferi îi detest - cursa Iași-Cozmești, iar ușa era mai grea). Așadar, în perioadele când vântul a bătut din NV, am putut vedea copacii scuturați și auzi șuierăturile lui.
E o senzație atât de plăcută să scapi de internet, să uiți de prognozele mincinoase și contradictorii, și să te bucuri de natură și de ceea ce ai: mult, puțin, cum o fi...

Cum spuneam, troienele rămase de la viscolul din decembrie (care au fost destul de mari) nu s-au topit de tot. Asta mai amintește de iarnă.


Aici e defapt un șant...

Toți copacii din grădina mea sunt înclinați într-o măsură mai mică sau mai mare spre SE, direcția opusă vântului dominant (NV). Această adaptare (întâlnită și în Bumbeștiul lui supercell) îi ajută să reziste la viteze ale vântului mult mai ridicate. Unii stâlpi ai rețelei de medie tensiune, 2 la număr în zona asta, au învățat și ei lecția ceva mai dur (ajutați, probabil, de ploaie înghețată sau chiciură). Mai interesant e că stâlpii firavi de lemn ai rețelei de telefonie fixă „cad” la datorie cam odată la 2-3 ani și sunt schimbați cu alții asemenea lor.

Alte troiene rămase netopite. Din păcate, cele mai multe s-au topit complet, altfel ar fi fost interesant de pozat un șir mai lung, foarte bine ordonat, undeva în spatele meu.


Stratul de zăpadă, oricât de infim, nu se poate feri aici de acțiunea modelatoare a vântului.

O înserare cu iz de iarnă. Luni chiar arăta mai binișor, dar eu eram deja în Iași...
